Autoritățile ruse au dat în urmărire cinci presupuși teroriști care ar pregăti atentate cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, informează Mediafax. Autoritățile ruse suspectează că trei tinere pregătesc atentate în orașul Rostov-pe-Don, unde torța olimpică urmează să ajungă miercuri, în drumul spre Soci. Suspectele sunt Zaira Alieva, în vârstă de 26 de ani, Jhannet Țahaeva, în vârstă de 34 de ani, originare din Republica rusă Daghestan, și Oksana Aslanova, în vârstă de 26 de ani, din Turkmenistan. În plus, sunt dați în urmărire doi presupuși teroriști - Ruslan Saufutdinov, în vârstă de 21 de ani, și Murad Musaev, în vârstă de 25 de ani.
- Publicitate -