Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări din România și cei ai Agenției de Stat pentru Refugiați, din cadrul Consiliului de Miniștri din Bulgaria, s-au întâlnit, ieri, pentru a discuta despre fenomenul emigrației.
- Publicitate -
De asemenea, pe agenda discuțiilor oficiale au fost abordate aspecte privind organizarea instituțională a celor două structuri și derularea mecanismului de cooperare existent între autoritățile competente din ambele țări cât și acordarea de expertiză părții bulgare pe linie de azil urmare a afluxului mare de emigranți ilegali din Bulgaria.
Partea română a reiterat îmbunătățirea cooperării pentru implementarea, în continuare, a activităților prevăzute în trilaterala româno-bulgară-greacă.
În cadrul întrevederii oficiale, inspectorul general, domnul chestor principal de poliție dr. Nelu Pop a asigurat partea bulgară de întreaga disponibilitate pentru continuarea bunei colaborări, precum și de întregul sprijin pentru implementarea unor acțiuni menite să conducă la creșterea eficienței în atingerea obiectivelor comune în domeniul azilului.