Milioane de români au plâns într-o seară caldă de vară, dar nu au făcut-o de tristeţe, ci de fericire. O fericire pe care nu au mai trăit-o de extrem de mult timp. Locul faptei a fost Paris, motivul au fost Jocurile Olimpice, obiectivul a fost o medalie de aur, iar „vinovatul” este David Popovici.
- Publicitate -
Înotătorul nostru în vârstă de 19 ani a concurat în finala probei de 200 de metri liber şi a îngheţat inimile tuturor timp de 1 minut, 44 de secunde şi 72 de sutimi.
Acum o lungă bucată de vreme, când cucerea titlul de campion mondial, David Popovici a fost întrebat cum a făcut să obţină o asemenea performanţă, iar alţii îl făceau „extraterestru”. Tânărul a răspuns calm şi clar: „Nu sunt extraterestru. Sunt doar un băiat care înoată repede".
Din acel moment întreaga lume a nataţiei l-a luat în considerare pe David Popovici.
Românul a luat startul la 200 de metri în proba olimpică şi nu a făcut-o foarte bine. După două lungimi de bazin era doar al treilea şi speranţele la o medalie de aur erau aproape spulberate.
Ce s-a întâmplat apoi? Numai David o ştie. Popovici a început să accelereze pe a doua jumătate a cursei şi a recuperat centimetru cu centimetru şi apoi metru cu metru.
În ultimii 25 de metri David s-a transformat în super erou, iar americanul Richards simţea că pierde teren. Popovici l-a simţit pe Richard că înoată din ce în ce mai slab şi cu o ultimă zvâcnire l-a depăşit pe acesta şi a declanşat isteria. A obţinut prima medalie olimpică de aur din istoria nataţiei masculine româneşti. La finalul cursei, David a glumit în stilul său caracteristic. „Dacă îmi tăiam unghiile de la mâini înainte de cursă, pierdeam".
Suprinzător este faptul că David nu a pus presiune pe el înaintea cursei şi a explicat-o imediat după ce a devenit campion olimpic.
„Am spus că habar nu am dacă voi câştiga sau nu, pentru că pur şi simplu nu mi-a păsat de medalie, aşa am câştigat. Nu ăsta este obiectivul, obiectivul este să te simţi bine, să vii la Jocurile Olimpice, să concurezi împotriva celor mai buni din lume. Este un privilegiu doar să fii aici. Pentru că nu am luptat pentru medalie, am reuşit să câştig. A fost o luptă de câini, fix aşa aş descrie-o. Pe ultimii 50 de metri l-am văzut pe american că e în faţa mea. Chiar dacă nu te uiţi la ei îi simţi acolo în ceafă. Chiar dacă nu m-am uitat la ei, nu mi-am permis nici pentru o secundă să o las moale. Nu trebuia să plec nici prea tare, nici prea încet, am făcut exact cursa pe care trebuia să o fac. Bineînţeles că mă bucur pentru medalie şi mă bucur că am făcut istorie pentru înot", a declarat Popovici la zona mixtă.
David Popovici este de piatră şi a arătat-o de fiecare dată când a avut ocazia. Însă, atunci când a oferit interviul a arătat nişte lacrimi, spunându-i reporterului: „Mă scuzaţi, eu nu sunt aşa. Eu nu plâng niciodată!".
Apoi, când a urcat pe prima treaptă a podiumului şi i s-a intonat imnul naţional al României, chiar de ziua acestei capodopere muzicale, David Popovici privea în gol, îşi muşca limba să nu plângă şi încerca să zâmbească, însă lacrimile, ochii roşii şi tremuratul feţei i se vedeau din plin.
Asta înseamnă că David Popovici este om, nu robot, însă este un om care în ziua finalei olimpice ar fi putut să se bată cu o armată de roboţi pentru medalia de aur şi ar fi câştigat fără probleme.
Şi ar mai fi ceva de spus. Putem spune lejer că David Popovici a fost pentru o seară peştişorul de aur din oceanul parizian.
