Programat sâmbătă, 26 martie, la Oradea, în cadrul etapei a 26-a a Ligii Naţionale de baschet masculin, meciul dintre echipele CSM CSU Oradea și BC Athletic Neptun Constanța nu s-a mai disputat.
- Publicitate -
Din cauza problemelor medicale cu care lotul bihorean se confruntă, conducerile celor două cluburi au convenit ca partida să se desfășoare luna viitoare, pe 22 aprilie.
„Le dorim jucătorilor din Oradea însănătoșire grabnică!", au transmis reprezentanţii BC Athletic Neptun.
„Gladiatorii din Tomis” vor susţine următoarea partidă sâmbătă, 2 aprilie, la Sala Sporturilor, în compania celor de la CSO Voluntari.
Foto: Facebook / Baschet Club Athletic Constanţa