Sâmbătă, 06 Iunie 2026

BC Athletic atacă medaliile la turneul final al Campionatului Național U18

de Mihai CHELEȘ Vineri, 05 Mai 2017 163 2 min citire
Baschetbaliștii de la BC Athletic Constanța pleacă, astăzi, spre Bucu-rești, gazda turneului final al Campionatului Național U18, competiția de la Sala "Agronomia" adunând la start cele mai puternice formații din țară la acest nivel de vârstă.
Cele opt echipe calificate au fost împărțite în două grupe și vor juca după sistemul fiecare cu fiecare, în primele trei zile ale competiției. Primele două clasate vor continua lupta pentru titlul național, în turneul locurilor 1-4, iar celelalte vor evolua în turneul 5-8.
Pe 9 mai, vor avea loc semifinalele, iar pe 10 mai se vor disputa finalele.
Formația antrenată de Alexandru Olteanu și Bogdan Ivanovici debutează, sâmbătă, 6 mai, de la ora 18, împotriva celor de la Colegiul Național "Aurel Vlaicu" București. Cel de-al doilea meci va fi unul extrem de greu, în compania Agronomiei 4Sports (duminică, 7 mai, ora 20), formație ce le-a administrat constănțenilor două înfrângeri în turneul semifinal. Aceștia vor încheia grupa luni, 8 mai, de la ora 16, în partida cu CSS Bega Timișoara.
"Suntem pe o pantă ascendentă privind pregătirea și evoluțiile noastre. Ne-am atins un prim obiectiv, acela de a ne califica. Acum, ajunși acolo, vrem să facem o figură cât mai frumoasă. Vom încerca să punem mâna pe medalii", a declarat Alexandru Olteanu.
În cealaltă grupă, se regăsesc formațiile CSU Sibiu, CSU Știința București, Steaua CSM EximBank București și U BT Cluj.
v v v
Conducerea clubului de la malul mării pregătește în detaliu și următorul sezon, unul mai greu decât precedentul. Evoluția echipei de seniori, în primul an de Liga l, a fost una încurajatoare, însă dorința este de creștere în joc și de clasare superioară. Pentru acest lucru, constănțenii vor pregăti și câteva mutări pe piața transferurilor.
"Ne gândim deja la următorul sezon. Suntem în discuție cu partenerii noștri, căutăm noi colaboratori. Ce pot să vă promit este faptul că ne vom înscrie și în următoarea ediția a Ligii l. Ne vom baza pe același nucleu de jucători, însă vom aduce și 2-3 jucători din străinătate. Obiectivul nostru este să promovăm după trei ani. Unul a trecut, urmează aceasta, iar apoi, va trebuie să atacăm promovarea", a declarat Andrei Talpeș, team manager BC Athletic. 
Taguri
Articolul anterior Karatiștii de la CS Shiai, pe podiumul Campionatelor Europene
Articolul următor Constanța, punctul de plecare al Asociației Române a Sporturilor și Jocurilor Tradiționale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei