Echipa masculină de baschet BC Athletic Neptun Constanţa a încheiat turneul de la Voluntari, contând pentru Liga Naţională, cu două înfrângeri de week-end. În faţa unor adversari redutabili, formaţia de pe litoral n-a avut replică.
- Publicitate -
În primul meci, formaţia antrenată de Alexandru Olteanu, Bogdan Ivanovici și Vladimir Mihai a fost învinsă, cu scorul de 65-88, de CSO Voluntari, într-o partidă disputată la sala „Gabriela Szabo” din Voluntari, la finele unui joc care a avut de toate: aruncări de la mijlocul terenului, slam-dunk-uri, blocaje spectaculoase, dar și faulturi tehnice.
Ilfovenii au controlat partida de la un capăt la celălalt, adjudecându-şi toate cele patru sferturi: 22-17, 20-16, 23-18 şi 23-14. Cu 16 puncte, opt recuperări şi şase pase decisive, americanul Siler Joseph Schneider a fost cel mai eficient jucător al Constanţei.
De remarcat şi evoluţia juniorului Ocan Mustafa, provenit de la CSS 1-Athletic, care a înscris cu această ocazie primele sale puncte în Liga Națională.
„Ne-am bucurat de baschet cât de mult am putut. Cu siguranță, toți jucătorii sunt într-un progres față de începutul campionatului. Încercăm să dăm jucătorilor români niște roluri importante, pentru că noi chiar credem în ei”, a declarat, la finalul meciului, antrenorul principal Alexandru Olteanu.
XXX
Aşa cum era de aşteptat, nici restanţa cu ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca nu a avut istoric, puternica formaţie ardeleană impunându-se cu scorul de 96-45. Constănţenii au dat o replică palidă, cedând în toate sferturile: 7-30, 7-17, 21-28, 10-21.
Pentru BC Athletic Neptun, Ştefan Daniel Mâinea a reuşit 15 puncte, Mario Adrian Lazăr, şase recuperări, iar americanul Kendall Davon Bell, cinci pase decisive.
Pentru echipa din Cluj, care şi-a consolidat astfel primul loc în clasament, a fost a 16-a victorie din tot atâtea partide disputate în Liga Naţională.
În clasament, pe primul loc se află ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (32 puncte, 16 jocuri), urmată, în ordine, de BC CSU Sibiu (30 p, 16 j) şi FC Argeş Piteşti (27 p, 16 j). BC Athletic Neptun ocupă poziţia a 14-a, ultima, cu 16 puncte şi înfrângeri pe linie.
XXX
Echipele CSM CSU Oradea şi BC CSU Sibiu participă, săptămâna aceasta, la play-off-ul FIBA Europe Cup, urmând să evolueze în cadrul „bulei epidemiologice” de la Oradea.
La startul întrecerilor găzduite de Arena „Antonio Alexe”, în perioada 23-25 martie, se vor prezenta cele două echipe româneşti, precum şi grupările Unahotels Reggio Emilia (Italia) şi BC Dnipro (Ucraina).