Liga Naţională de baschet masculin BC Athletic Neptun, al treilea duel cu Rapid în doar două săptămâni

de Sorin MIHALACHE Vineri, 08 Octombrie 2021 183
În decurs de numai două săptămâni, echipa masculină de baschet BC Athletic Neptun Constanţa dă piept, pentru a treia oară, cu CS Rapid Bucureşti.
După un debut în Cupa României în urma căruia „Gladiatorii din Tomis” s-au calificat în turul al doilea, sâmbătă, 9 octombrie, de la ora 19.00, la Sala „Rapid” din Bucureşti, este programată prima întâlnire dintre cele două echipe în Liga Naţională. Meciul, care deschide etapa a treia de campionat, va fi transmis în direct pe Digi Sport 4, Look Sport 3 şi canalul de YouTube FRB TV.
În primele două jocuri directe, în Cupa României, victoriile au fost împărţite: 82-69 pentru BC Athletic Neptun, la Constanţa, respectiv 81-73 pentru Rapid, la Bucureşti.
Celelalte partide ale rundei se vor desfăşura după următorul program: duminică, 10 octombrie: CSM VSKC Miercurea Ciuc - CSM Ploieşti, CS Dinamo Bucureşti - SCM Timişoara, FC Argeş Piteşti - CSM Focşani, CSM Târgu Jiu - CSO Voluntari, U BT Cluj Napoca - CSM CSU Oradea; luni, 11 octombrie: BC CSU Sibiu - SCM U Craiova.
În ceea ce priveşte meciul CSM Galaţi - CSA Steaua Bucureşti, care ar trebui să se dispute sâmbătă, asupra sa încă planează semne de întrebare. În lotul Galaţiului sunt doi jucători infectaţi cu virusul Covid-19, motiv pentru care echipa de la malul Dunării nici nu a mai făcut deplasarea, săptămâna aceasta, la Constanţa, pentru partida cu BC Athletic Neptun. DSP Galaţi a recomandat ca nici meciul cu Steaua să nu se joace, dar o hotărâre va fi luată până sâmbătă, 9 octombrie.
Sorin MIHALACHE
Foto: Facebook / Baschet Club Athletic Constanţa
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei