Vineri, 05 Iunie 2026

BC Athletic, prezentă la Cupa României la baschet 3x3

de Mircea GHIȚĂ Sâmbătă, 15 Februarie 2020 231 < 1 min citire
BC Athletic, prezentă la Cupa României la baschet 3x3
La finele acestei săptămâni, începe Cupa României 3x3 masculin, ediția 2020. Evenimentul se va desfășura la București, în Arena de Baschet, sub egida Federației Române de Baschet.
Așa cum s-a anunțat, vor exista patru turnee de calificare la această competiție. Primele două se desfășoară pe 15-16 februarie, iar ultimele două, o săptămână mai târziu, în aceeași locație.
Primul turneu se va desfășura sâmbătă, cu participarea a 20 de echipe. De notat că echipele din Liga Națională au obligativitatea de a participa la această competiție.
Organizatorii au decis să repartizeze echipele participante în patru grupe de câte cinci. Se va juca pe sistemul fiecare cu fiecare, rezultând câte patru partide pentru toate echipele.
BC Athletic Constanța face parte din Grupa B, alături de Rapid București, CSM Sighetu Marmației, SCM U Craiova și Steaua București.
Componența echipei BC Athletic este următoarea: Adrian Trandafir, Cezar Bărăgău, Virgil Stănescu, Cristian Mâinea, Adrian Gutoaia și Victor Dudaș. 
Taguri
Articolul anterior Interes major pentru EURO 2020. Cum și când cumperi bilete la meciuri
Articolul următor Meci important pentru voleibalistele de la CS Medgidia, în DA1

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei