Duminică, 07 Iunie 2026

Belgia – Panama 3-0 la CM 2018. Lukaku i-a stricat debutul lui Penedo la Mondial!

de Cuget Liber Marţi, 19 Iunie 2018 160 < 1 min citire
Belgia &#8211; Panama 3-0 la CM 2018. Lukaku i-a stricat debutul lui Penedo la Mondial!
Belgia – Panama 3-0 s-a jucat în prima etapă din Grupa G a Campionatului Mondial 2018. Mertens și Lukaku, autor unei duble, au fost partizanii victoriei. Cele două formații s-au duelat la Soci, pe stadionul Olimpic Fișt construit special pentru festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2016. Belgienii au dominat cu autoritate partida, însă nu au înscris niciun gol în prima repriză, în ciuda numeroaselor ocazii de poartă. Jaime Penedo, portarul lui Dinamo, aflat la primul Mondial al carierei, a fost imperial în primele 45 de minute și a avut 4 intervenții salvatoare la ocaziile "dracilor roșii".
"Veteranul" de 36 de ani nu a mai avut ce să facă în fața atacurilor furibunde ale Belgiei din repriza secundă. Dries Mertens, starul lui Napoli, a deschis scorul în minutul 47 cu un șut sclipitor din interiorul careului, la care Penedo nu a avut răspuns.
Belgia a continuat asediul și și-a majorat avantajul în minutul 69, prin Romelu Lukaku, care a înscris cu capul din interiorul careului. Același Lukaku a reușit "dubla" șase minute mai târziu. Scăpat singur cu Penedo, vârful lui Manchester United l-a învins pe portarul panamez fără mari emoții.
Taguri
Articolul anterior CAPTIV DE 6 ANI ÎN APARTAMENT, pentru că scaunul cu rotile nu încape în lift. Nu poate fi ajutat, pentru că are pensie militară!
Articolul următor CM 2018. Ei sunt iranieni care vor să învingă Spania: un cioban, un violonist și un pasionat de cai

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei