Joi, 04 Iunie 2026

Naționala de handbal feminin a României vrea trei victorii în turneul preolimpic Cadou pentru Tadici

de Cuget Liber Vineri, 28 Martie 2008 282 1 min citire
Selecționerul naționalei feminine de handbal a României, Gheorghe Tadici, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, numele celor 14 jucătoare care vor participa, începând de astăzi, la turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008.
Cele 14 jucătoare asupra cărora selecționerul Gheorghe Tadici s-a oprit sunt Luminița Huțupan Dinu, Talida Tolani - portari; Ramona Maier, Adriana Nechita, Camelia Balint - extreme; Ionela Gâlcă Stanca, Florina Bârsan - pivoți; Narcisa Lecușanu, Aurelia Brădeanu, Adina Meiroșu, Cristina Neagu, Valeria Beșe, Steluța Luca, Carmen Amariei - linia de 9 metri.
Tadici a împlinit, ieri, 56 de ani și le-a dezvăluit fetelor sale care este cadoul perfect pentru această aniversare: "Chiar dacă împlinesc 56 de ani, arăt de mult mai puțin. În plus, mă simt mult mai tânăr, cu cel puțin zece ani. Am putere de muncă și de concentrare, așa că mă declar mulțumit. Un cadou vor fi cele trei victorii din cadrul turneului".
Naționala feminină de handbal a României a ocupat locul patru la Campionatul Mondial din 2007 și și-a câștigat dreptul de organizare a turneului preolimpic. Competiția are loc la Sala Polivalentă, de astăzi până duminică, iar adversarele elevelor lui Tadici vor fi Japonia, Ungaria și Polonia. Primele două formații clasate în acest turneu se vor califica la JO de la Beijing.
În primul meci, România joacă astăzi, de la ora 17, în direct la Sport.ro, cu Japonia.
Taguri
Articolul anterior Romania disagrees with cutting the EU budget for the Common Agriculture Policy
Articolul următor Școala - o arenă unde agresiunile se țin lanț

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei