Vineri, 05 Iunie 2026

Callatis Mangalia a câștigat amicalul cu Viitorul

de Marian BOCAI Miercuri, 01 Decembrie 2010 1153 1 min citire
Callatis Mangalia a câștigat amicalul cu Viitorul
Cristi Țarălungă
Vice-lidera seriei secunde a Ligii a III-a la fotbal, Callatis Mangalia, a câștigat cu 2-1 (Bardu 5, Ene 85 / Iancu 79) meciul amical cu Viitorul Constanța (locul patru în Liga a II-a), partidă jucată ieri, la Ovidiu.
Efectivul Viitorului a fost însă format preponderent din juniori, antrenorul Cătălin Anghel mizând, în ambele reprize, pe 14 dintre cei mai promițători tineri de la Academie: Tudorache, Dan (18 ani), Soldat, Medeșan, Gavra, Buzbuchi, Blăniță, Asan, Nicola, Coteanu (17 ani), Șerban, Iancu, Mitache și Nikolov (16 ani).
Pentru Callatis partida a fost un antrenament bun în vederea jocului oficial de vineri, de pe teren propriu, cu ABC Stoicescu, ultimul din turul de campionat.
"În mare măsură, evoluția băieților m-a mulțumit, însă mai avem destule de pus la punct. Chiar dacă am întâlnit o formație cu mulți tineri, a fost o repetiție utilă pentru partida de campionat de vineri, în care nu avem altă variantă decât victoria, acesta fiind de altfel obiectivul pentru toate meciurile de până la finele campionatului", a declarat, pentru "Cuget Liber", Erik Lincar, tehnicianul Callatisului.
Fostul internațional român nu îi va putea folosi vineri pe Ivașcă (suspendat), Floricel și I. Florea (accidentați). Meciul Callatis - ABC Stoicescu începe la ora 13.
Viitorul (antrenor, Cătălin Anghel): Șerban (71 Buzbuchi) - Soldat (56 Blăniță), Tudorache (51 Mitache), Bubuleandră (75 Medeșan), Medeșan (71 Asan) - Ștefănescu (56 Nikolov), Dimcea, Iancu - Șt. Sandu (66 Dan), Gavra (71 Nicola), Chirilă (62 Coteanu).
Callatis (antrenor, Erik Lincar): repriza întâi: Vl. Neagu - Țarălungă, Armando, Răvoiu, L. Florea - Bardu, Erdinci Cogali, Bolat, Kamara - Doicaru, Al. Iovănescu; repriza a doua: Barbu - Bucur, Pădurețu, Armando (73 Spirea), Al. Iovănescu - Ion, Ciuciuleacă, Alison - Al. Grigoraș, Patane, Ene.
Taguri
Articolul anterior "Marinarii" au rămas cu 20 de puncte în tur
Articolul următor Alibec va juca la Campionatul Mondial

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei