Vineri, 05 Iunie 2026

Campania "Țară, țară, vrem campioane!" a ajuns la Constanța

de Mihai CHELEȘ Marţi, 24 Mai 2016 695 < 1 min citire
Campania "Țară, țară, vrem campioane!"  a ajuns la Constanța
Astăzi și mâine, începând cu ora 9.30, în Sala Sporturilor din Costanța, are loc "Cupa OMV Petrom" la gimnastică artistică, concurs ce are ca scop evaluarea și testarea abilitățile micilor gimnaste cuprinse în programul "Țară, țară, vrem campioane!", inițiat încă din anul 2014 de Mariana Bitang. La această întrecere participă aproximativ 170 de sportive din toată țara ce se antrenează alături de cluburile sportive de gimnastică din București, Deva, Onești, Timișoara, Constanța, Focșani, Arad, Bârlad, Focșani și Galați. Mariana Bitang și Octavian Belu se află de câteva zile la Constanța și vor superviza întregul concurs.
"Gimnastica românească avea nevoie de mult timp de un astfel de proiect. Ne bucurăm că un privat a înțeles acest imperativ și a acceptat să susțină financiar acest program național de selecție. Dorința noastră cea mai mare este aceea de a regăsi printre acestea, peste ani, viitoarele campioane naționale și internaționale", a declarat Octavian Belu pe site-ul Federației Române de Gimnastică.
Taguri
Articolul anterior CS Farul a câștigat "Cupa Cetății Deva", ediția 2016
Articolul următor Tenis Club Idu vă invită la "Cupa CELCO"

Comentează știrea

IhrvgmIYhfHZ
2 decembrie 2016
oMhwLSlgCloArbyPBHr

KFUm7q gcnaehqpdwtt, [url=http://lytqtlmmrvfw.com/]lytqtlmmrvfw[/url], [link=http://oyrngtvmbvep.com/]oyrngtvmbvep[/link], http://azmlqzefioot.com/

uKYStLNNVhxXaEN
5 decembrie 2016
FCSjPLXQ

8i9DBe fwkidhlbulzo, [url=http://tatlibpkqjzg.com/]tatlibpkqjzg[/url], [link=http://jkemxscsreap.com/]jkemxscsreap[/link], http://iuyzzhvyzydo.com/

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei