Duminică, 07 Iunie 2026

Campioana Farul, învinsă de FC Voluntari cu 4-2, în Superligă

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 26 Noiembrie 2023 240 < 1 min citire
Campioana Farul, învinsă de FC Voluntari cu 4-2, în Superligă
Farul Constanţa, campioana en titre, a fost învinsă fără drept de apel de FC Voluntari, cu scorul de 4-2 (3-0), sâmbătă seara, în deplasare, în etapa a 17-a a Superligii de fotbal.
Ilfovenii aveau 3-0 la pauză, după o repriză senzaţională, marcând pe contraatac prin Robert Popescu (10), din pasa lui Andrei Dumiter, care apoi a reuşit o dublă (22, 37).
Rivaldinho, intrat la pauză, a reuşit să reducă din diferenţă la scurt timp (47), dar Dan Sîrbu (55), introdus şi el la pauză, şi-a trimis mingea în propria poartă, la un corner şi astfel s-a refăcut ecartul.
Brazilianul Rivaldinho a marcat şi al doilea gol al oaspeţilor (64), care nu au reuşit mai mult, în ciuda eforturilor. Farul a primit patru goluri într-un meci pentru a doua oară în acest campionat, după 0-4 cu FC U Craiova, în Bănie.
Farul nu a mai câştigat de şase etape, în care are patru egaluri şi două eşecuri. FC Voluntari e neînvinsă de trei etape, în care are două victorii şi un egal.
Taguri
Articolul anterior CFR Cluj nu a reuşit decât o remiză pe teren propriu cu UTA
Articolul următor Sfârşit de săptămână plin pentru sportivii de la CSM Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei