Duminică, 07 Iunie 2026

Carmen Tocală militează pentru rentabilizarea bazelor sportive

de Cuget Liber Marţi, 17 Iulie 2012 245 1 min citire
Președintele Autorității Naționale pentru Sport și Tineret (ANST), Carmen Tocală, a prezentat, ieri, liniile generale ale unei noi strategii a sportului românesc, cu prilejul unei întruniri la care au participat conducătorii sportului din țara noastră, alături de premierul Victor Ponta și de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.
Președintele ANST a afirmat că Jocurile Olimpice de la Londra vor stabili exact prioritățile naționale pentru viitorul sportului românesc și că rentabilizarea bazelor sportive devine o prioritate.
"Vom regla prin măsuri concrete tot ceea ce înseamnă fenomenul de mișcare, clasificarea sportului. Avem sport de înaltă performanță, care merită mai multă atenție și finanțare, și sport de masă, care dezvoltă comportamente sănătoase. Nu putem trece peste noapte la o strategie nouă, trebuie să analizăm în această perioadă, dar în mod sigur vom avea criterii pentru excelența sportivă, performanța sportivă, participare. Am constatat că nu sunt rentabilizate bazele sportive din România, atât cele aflate în administrarea ANST, cât și cele aflate în domeniul public. Transferarea bazelor sportive din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statutului, în vederea obținerii de venituri proprii de către federațiile sportive, devine o prioritate în acest moment. Transferarea bazelor sportive în patrimoniul consiliilor locale sau județene, păstrarea destinației acestora, printr-o comisie mixtă, va asigura infrastructura necesară pentru dezvoltarea sportului în România", a declarat Carmen Tocală.
Taguri
Articolul anterior Ramona Chivu a câștigat turneul Sport Palace Cup
Articolul următor 92% dintre agenții economici vor achita TVA la încasarea facturii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei