Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cătălin Costache și Alina Platon Chirilă, la Europenele de kaiac-canoe

de Sorin MIHALACHE Marţi, 13 Mai 2008 773 1 min citire
Lotul național de kaiac-canoe al României pleacă, astăzi, la Milano (Italia), unde va participa, în perioada 15-18 mai, la Campionatele Europene rezervate seniorilor. La această competiție, selecționerii români deplasează 17 sportivi (13 băieți și 4 fete), printre tricolori numărându-se canoistul Cătălin Costache și kaiacista Alina Platon Chirilă, de la CS Farul (antrenori, Maria și Ștefan Aftenie).
Obiectivul delegației țării noastre este câștigarea a trei-patru medalii și calificarea a cel puțin unui echipaj la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008. Până în prezent, doar patru ambarcațiuni din România au asigurată prezența la JO asiatice: canoe simplu 500 m - Florin Mironcic, canoe simplu 1.000 m - F. Mironcic, canoe dublu 500 m - Iosif Chirilă / Andrei Cuculici și canoe dublu 1.000 m - Ciprian Popa / Nicolae Flocea.
###
Clubul LPS "Nicolae Rotaru" CSS s-a clasat pe locul trei la Campionatul Național de primăvară de kaiac-canoe, întrecere desfășurată pe apele lacului Bascov. Constănțenii au acumulat 170 de puncte, fiind devansați de LTTL Orșova (437 p) și Dinamo București (207 p). În aceeași competiție, CS Farul a terminat pe poziția a zecea (68 p).
Altfel, Clubul Sportiv Farul a obținut un loc patru la Campionatul Național de fond și un loc șapte la Cupa României, ambele concursuri de kaiac-canoe seniori disputându-se, recent, la Snagov.
Taguri
Articolul anterior The value of Romania’s direct marketing industry to advance 22% y/y in 2008, official says
Articolul următor David Beckham îi stresează pe tăticii normali

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei