Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cătălina Ponor, prezentă la Campionatul Mondial de gimnastică de la Stuttgart

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 04 Octombrie 2019 629 < 1 min citire
Cătălina Ponor, prezentă la Campionatul Mondial de gimnastică de la Stuttgart
Cătălina Ponor va fi prezentă la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Stuttgart în calitate de reprezentant al acestei competiții. Fosta gimnastă în vârstă de 32 de ani este triplă campioană olimpică și multiplă medaliată mondială și europeană. 
Sportiva din Constanța s-a retras din activitate în 2017, iar organizatorii acestei competiții au numit-o ambasadoarea evenimentului. 
"Îmi lipsește familia gimnasticii și cred că va fi un show extraordinar la Stuttgart", a spus Cătălina Ponor. 
În urmă cu 12 ani, la Stuttgart, Ponor a făcut parte din echipa României, alături de Steliana Nistor, Sandra Izbașa, Daniela Druncea, Cerasela Pătrașcu și Andreea Grigore, care a urcat pe a treia treaptă a podiumului. Aceasta a fost ultima distincție a României la un Campionat Mondial în concursul pe echipe. 
"Gimnastica a însemnat totul pentru mine. Mi-a dat o familie mare și frumoasă, gustul unor victorii obținute cu multă luptă. Gimnastica a fost viața mea și îmi este foarte dor de ea", a adăugat "Zeița de la Atena".
Taguri
Articolul anterior Donald Trump spune că și China ar trebui să înceapă investigarea lui Joe Biden și a fiului său
Articolul următor Mizerie și buruieni! Cum s-a transformat în "junglă" fabrica de campioni de la CSS 1

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei