Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cătălina Ponor s-a retras din activitate cu două medalii de aur

de Mihai CHELEȘ Luni, 27 Noiembrie 2017 288 1 min citire
Cătălina Ponor s-a retras din activitate cu două medalii de aur
Sâmbătă seară, gimnasta Cătălina Ponor (30 de ani) a evoluat în ultimul său concurs oficial, în Mexic, la "Abierto Mexicano de Gimnasia", punând astfel punct unei cariere glorioase. 
Sportiva din Constanța și-a luat la revedere de la gimnastică în modul care a consacrat-o, pe podium, reușind să cucerească aurul la bârnă și sol, respectiv argintul la individual compus. Românca a fost aplaudată la scenă deschisă, minute în șir, de miile de suporteri aflați în sala mexicană. 
Cătălina Ponor a anunțat din luna octombrie că va pune punct carierei profesioniste după competiția din Mexic, iar acest moment a sosit. Gimnasta a ținut să facă publică retragerea și pe rețelele de socializare, mulțumind tuturor celor ce i-au îndrumat pașii spre înalta performanță. 
"Și așa am încheiat o carieră de 26 de ani. Mulțumesc domnul Lucian Sandu pentru faptul ați fost lângă mine timp de 15 ani și ați rămas până la final, fără să mă dezamăgiți. Mulțumesc tuturor celor care ați stat alături de mine și pentru încurajare și suportul acordat. Mulțumesc Mexic pentru toată iubirea pe care am primit-o azi la concurs. Vă mulțumesc și vă iubesc", se arăt în mesajul constănțencei. 
Cătălina Ponor are un palmares remarcabil: cinci medalii olimpice (trei de aur, una de argint și una de bronz), cinci medalii mondiale (trei de argint și două de bronz) și 13 europene (opt de aur, două de aur și trei de bronz), fiind singura gimnastă română care a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice. 
Taguri
Articolul anterior CS Cleopatra încheie anul 2017 pe poziția secundă
Articolul următor Doar egal pentru FC Viitorul, în duelul cu Poli Timișoara

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei