Joi, 04 Iunie 2026

Constructorul-Cleopatra - Arsenal Chindia Târgoviște 113-3, în DA de rugby Ce-ați avut cu ei?

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 27 Octombrie 2007 396 3 min citire
Echipa CS Constructorul-Cleopatra a reușit scorul campionatului în Divizia A de rugby, după ce, vineri dimineață, a învins cu scorul de 113-3 pe Arsenal Chindia Târgoviște.
Meciul, contând pentru etapa a noua (ultima a turului), s-a jucat pe stadionul din "Badea Cârțan" și a fost dominat de la un capăt la celălalt de formația constănțeană.
"Diferență mare de valoare între cele două combatante. S-a jucat aproape în totalitate în terenul dâmbovițean, oaspeții intrând doar de două sau trei ori în 22-ul nostru. Avem drept obiectiv promovarea, suntem în grafic și vom folosi pauza de campionat pentru a ne întări", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan.
Așadar, Constructorul-Cleopatra (antrenor, Nicușor Dinu) încheie prima fază a campionatului pe locul întâi, cu 39 de puncte, opt victorii din tot atâtea posibile și esaveraj excelent, 428-33.
Callatis Mangalia are rundă liberă
Sâmbătă, sunt programate alte două partide din etapa a noua: Metrorex - Martelli Constam Buzău și Sportul Studențesc - CSM Pitești. Partida Callatis Mangalia - Spartan Oradea a fost amânată pentru 7 noiembrie, din cauză că oaspeții au șapte jucători accidentați.
Altfel, la sediul Federației Române de Rugby, a avut loc tragerea la sorți a partidelor din faza întâi a Cupei României, ediția 2007 / 2008, fază la care participă doar echipele din Divizia A. Cel mai interesant meci se anunță a fi cel dintre Știința Petroșani și Con-structorul-Cleopatra. Celelalte partide sunt Metrorex - CSM Pitești, Sportul - Spartan și Arsenal Chindia cu învingătoare din jocul Callatis - Buzău.

Taguri
Articolul anterior Cantitatea de tritiu la Cernavodă se situează în limite normale
Articolul următor "Peștele de la cap se împute!"…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei