Joi, 04 Iunie 2026

Ce echipe de handbal vor merge la baraj

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 07 Mai 2014 482 < 1 min citire
Ce echipe de handbal vor merge la baraj
Comitetul Director al Federației Române de Handbal a decis, ieri, ca echipele de pe locurile 11-12 din Liga Națională, la sfârșitul sezonului, să participe la un turneu de baraj cu formațiile clasate pe locurile secunde în cele două serii ale Diviziei A, astfel încât să fie completat numărul de 14 formații în viitoarea stagiune. 
"Au fost trei variante, însă am decis astfel după ce am adunat toate propunerile, în scris, de la membrii Comisiei Tehnice. Meciurile se vor desfășura într-un sistem fiecare cu fiecare, ordinea urmând să fie stabilită prin tragere la sorți", a declarat Mihai Bocan, secretarul general al FRH, citat de Prosport. 
"Sistemul de play-off din acest sezon nu a fost în regulă, dar facem eforturi ca, de anul viitor, lucrurile să fie așezate mai bine. Au fost foarte multe discuții legate de sistemul competițional, acesta a fost votat în CA de 13 membri. Eu am fost singurul împotrivă", a spus, la rândul său, președinte FRH, Alexandru Dedu.
Taguri
Articolul anterior Ali Nurhan, director executiv al HCM Constanța: "Munca noastră de un an este aruncată la coș!"
Articolul următor Alin Petrache: "Candidez la președinția COSR cu inima deschisă!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei