Cei mai rezistenți sportivi de la triatlonul TriChallenge

de Mihai CHELEȘ Miercuri, 14 Septembrie 2016 241
Week-end-ul recent încheiat, stațiunea Mamaia a găzduit cea de-a VIII-a ediție a evenimentului internațional TriChallenge, cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani. Încurajați de pe margine de mii de oameni și ajutați de o vreme superbă, cei peste 1.500 de participanți, din 10 țări, au realizat unul dintre cele mai frumoase spectacole sportive care au avut loc până acum pe litoralul româ-nesc.
După încheierea celor trei probe (înot, ciclism și alergare), cel mai rapid a fost Zsombor Deak (2 ore, 4 minute și 14 secunde), iar la categoria fete, câștigătoarea probei a fost Ștefania Ion (2 ore, 27 de minute și 12 secunde).
Festivalul sportiv TriChallenge Mamaia a continuat cu TriKids Challenge, competiție dedicată copiilor care iubesc înotul, mersul pe bicicletă și alergarea. Cei mici s-au întrecut în cadrul a două probe: aquatlon (înot și alergare) și duatlon (alergare și bicicletă).
Evenimentul s-a încheiat cu crosul Beach Run, unde participanții au avut de parcurs o distanță de 4 km pe plaja și promenada din Mamaia.
Competiția a fost organizată de Asociația Smart Atletic, cu sprijinul Federației Române de Triatlon și Primăriei Municipiului Constanța.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei