Toţi cei patru sportivi de la secţia de kick-boxing a CS Medgidia care au participat la turneul „Cezar Fight Championship” de la Suceava, o gală dedicată amatorilor, însă cu multe ambiţii şi orgolii pe ring, au urcat pe podium, reuşind să se întoarcă acasă cu medalii de aur şi argint.
- Publicitate -
Sportivii pregătiţi de Robert Manicu au făcut senzaţie, arătând celor prezenţi că Medgidia este o nucă tare la kick-boxing la nivel naţional.
Astfel, la categoria -35 kg amatori, David Panait s-a clasat pe primul loc, performanţă reuşită şi de Robert Cîju, la secţiunea Semipro, categoria -91 kg, iar victoria sa este cu atât mai preţioasă cu cât, în lupta pentru centură, constănţeanul s-a impus în faţa unui adversar cu şapte ani mai mare.
Daniel Cămara şi-a adjudecat medalia de argint la categoria -55 kg amatori, iar la Semipro, categoria -75 kg, Fabian Popa a reuşit să urce tot pe a doua treaptă a podiumului în Piramida de 4, după ce a pierdut în extra-round, în marea finală.
Foto: Facebook / Clubul Sportiv Medgidia