CFR Cluj, meci ușor în primul tur preliminar al Ligii Campionilor

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 11 August 2020 134
Echipa CFR Cluj va evolua cu Floriana (Malta), în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorți care a avut loc, duminică, la Nyon.
Meciul se va disputa pe 18 sau 19 august, în Malta. Partida ar putea avea loc pe un teren neutru, dacă gazdele nu pot organiza întâlnirea, din cauza pandemiei de coronavirus.
Învingătoarea se califică în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, învinsa, în turul al doilea preliminar al Ligii Europa.
Pentru a ajunge în grupele Ligii Campionilor, CFR Cluj trebuie să treacă de trei tururi preliminare, jucate într-o singură manșă și de play-off, care va avea loc în două manșe.
CFR Cluj a fost cap de serie în etapa I și UEFA a plasat campioana României în Grupa a III-a, alături de alte două favorite, Ludogoreț (Bulgaria) și Omonia Nicosia (Cipru).
Din grupa echipelor care nu erau capi de serie mai făceau parte Buducnost Podgorica (Muntenegru) și FC Ararat (Armenia).

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei