Desfășurată, vineri, la sediul din cartierul Palas, adunarea de bilanț a clubului CFR Constanța i-a adus la aceeași masă pe inimoșii care se zbat să țină în viață gruparea vișinie de la malul mării. Noul președinte al clubului, ing. Ionel Dumitru, a trecut în revistă rezultatele pe 2010, apoi a dezvăluit câteva dintre obiectivele avute în vedere pentru sezoanele viitoare, printre care și promovarea echipei de fotbal în Liga a III-a.
- Publicitate -
"La atletism veterani, cel mai bun a fost Alexandru Pop, campion național, categoria Master. Bowlingul s-a clasat pe locul șase în campionatul trecut, acum turneul este în plină desfășurare. Important este că această secție se autofinanțează. La fotbal, disciplină cu tradiție la CFR, activăm în campionatul județean, însă intenția este ca, în trei ani, să construim o echipă care să promoveze în Liga a III-a. La finala Campionatului Național de popice veterani, am luat locul 6 din 25, iar la rugby, am pornit pe un nou drum, avem secție comună cu CS Cleopatra și Gr. Șc. I. Gh. Duca. O provocare este și tânăra secție de fotbal feminin, în cadrul căreia sunt copile în vârstă de 10-11 ani", a declarat Ionel Dumitru.
Președintele ceferist a precizat că, pentru anul viitor, va căuta să identifice soluții pentru rezolvarea problemei financiare.
"Prin sindicat, vom încerca să-i determinăm pe colegii noștri să direcționeze acel 2% din impozit către club. Criza ne-a afectat pe toți, trebuie să atragem sponsori, avem datoria de a întreține baza sportivă. Îmi amintesc, deloc cu plăcere, că, în 2009, când am aniversat 80 de ani de existență a clubului CFR, am găsit aici o bază degradată. Reabilitarea complexului, prin efortul colectiv al ceferiștilor, este una dintre țintele noastre. De asemenea, vom pune accentul pe sportul de masă, prin organizarea de evenimente la care să participe muncitorii din secții", a explicat Dumitru.
La adunarea de bilanț a CFR-ului, au mai fost prezenți Vasile Mihu, președintele Asociației Județene de Fotbal Constanța, și Sorin Bașturea, director adjunct al CS Farul.
"Mă bucur că încercați să reînviați spiritul ceferist și activitatea fotbalistică în special. Este un club de mare tradiție și vă asigur că veți avea întotdeauna sprijinul meu", a spus Vasile Mihu.