Veşti mai puţin plăcute parvin din tabăra FC Viitorul, care a efectuat luni, 26 octombrie, o nouă testare Covid-19, iar rezultatele sosite marţi, 27 octombrie, au fost, din păcate, pozitive în nouă cazuri.
- Publicitate -
Dintre acestea, cinci sunt din rândul jucătorilor, iar alte patru din cadrul staff-ului auxiliar al echipei constănţene.
„Toţi cei depistați pozitiv urmează procedurile impuse de autorități în astfel de situații pentru a evita răspândirea virusului", a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, conducerea clubului constănţean.
În etapa a noua a Ligii I, FC Viitorul va juca, în deplasare, cu Politehnica Iaşi, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18.00.