Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că viitorul selecționer al naționalei masculine a României va fi ales din cinci propuneri.
- Publicitate -
"Viitorul antrenor al echipei naționale masculine se va alege din cinci propuneri, în cursul acestei săptămâni. Ne gândim inclusiv la un tehnician adus de peste hotare", a spus Dedu, citat de Agerpres.
Antrenorul Eliodor Voica a renunțat la conducerea naționalei în urma eșecului cu Finlanda, din preliminariile EURO 2016.
În ceea ce privește situația naționalei feminine, Dedu a precizat că aceasta "are un antrenor, el este și va fi Gheorghe Tadici".
În legătură cu viitorul sistem competițional, la masculin și feminin, președintele FRH a anunțat că, începând din sezonul următor, se va juca cu un sistem de 14 echipe.
Întrebat când o să poată găzdui România o competiție importantă internațională de seniori, Dedu a menționat: "Am promisiuni că, în primăvara anului 2016, o să avem și noi o sală cu aproximativ 12.000 de locuri. Până în anul 2020, toate competițiile importante sunt alocate deja. Am putea să organizăm undeva după anul 2022. Există o tendință la nivelul Federației Europene de Handbal, ca viitoarele campionate continentale să se desfășoare în organizarea a două, chiar trei țări. Dacă am avea o sală bună, ne putem înscrie în această competiție".