Tenis Club Bright. O bază sportivă care schimbă mentalităţi
şi aduce un sport nobil, precum tenisul, în stilul de viaţă al constănţenilor.
Are ca misiune principală oferirea tuturor condiţiilor necesare, de cea mai
bună calitate, pentru ca iubitorii sportului cu racheta să îşi poată urma
pasiunea şi chiar să ajungă la înaltă performanţă.
Vorbim despre al treilea club din țară ca infrastructură și
mod de dezvoltare, după cum l-a clasificat Federația Română de Tenis, în cadrul
decernării unor premii.
Asociația Sportivă „Tenis Club Bright” și-a deschis porțile
în 2017, fiind afiliată Federației amintite anterior.
Baza sportivă a clubului este situată în Constanța, pe
strada Fulgerului Nr. 1 (acces Prelungirea Eduard Caudella), în incinta
Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și dispune de toate dotările necesare,
printre care terenuri construite conform regulilor ITF, săli de fitness, magazine
cu materiale sportive, bistro, loc de joacă pentru copii, iar lista poate
continua.
„Ne place ceea ce
facem şi prin urmare dăm 110% din capacitate să o facem bine. Suntem convinşi
că aceasta este cheia succesului pentru a ajunge la performanţă”, punctează
reprezentanţii Tenis Club Bright.
Şi pentru că am vorbit despre iubirea pentru tenis, iar în
luna februarie celebrăm Dragobetele, Cuget Liber, în parteneriat cu Tenis Club
Bright vă invită la CONCURS! Punem la bătaie CINCI premii în valoare de 320 lei
fiecare, ce constau în ore de tenis la Academia de tenis Bright Club.
REGULAMENT
Tot ce trebuie să faceţi este să participaţi la concursul
nostru, care se va desfăşura pe pagina de Facebook a cotidianului „Cuget
Liber”.
1) Participanții trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani
(împlinită la data extragerii).
2) Tăguiește un prieten într-un comentariu la postarea care
anunță concursul pe contul Cuget Lliber (
https://www.facebook.com/cugetliber)
și pune un tag, în același comentariu, paginii de Facebook a Tenis Bright Club
(
https://www.facebook.com/tenisclubbright )
3) Poți lăsa mai multe comentarii, dar cu prieteni diferiți
etichetați (obligatoriu cu cont de Facebook).
Extragerea se va realiza pe data de 25 februarie și vor intra în concurs doar cei care au
respectat toate condițiile.
Alegerea
câştigătorilor va fi realizată prin intermediul random.org.
Aceştia vor fi anunțați pe pagina de Facebook a ziarului
Cuget Liber (https://www.facebook.com/cugetliber), anunțul urmând a fi fixat în
partea de sus a paginii. Ulterior, câștigătorii vor putea veni la redacția
CUGET LIBER să-și ridice voucherele, în data de 26 februarie, în intervalul
orar 10.00 – 16.00.
Mult succes tuturor participanţilor!