În acest week-end, la Con-stanța, se desfășoară stagiul de pregătire în aikido.
- Publicitate -
Conform unui comunicat transmis de Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța "General de brigadă Teodor Meculescu", la eveniment vor participa Dan Corneliu Ionescu (8 Dan), președinte al Federației Române de Aikido și președinte al Confederației Europene de Aikido, Bogdan Frățilă (4 Dan), vicepreședinte al Federației Române de Aikido, Ion State, președinte Aikido Club Constanța și instructorii aikido Andra Vasilescu și Gabriela Frățilă.
Stagiul se derulează la reședința IJJ Constanța, după următorul program: sâmbătă: orele 14-17; duminică: orele 10-12.
Cu acest prilej, vor fi prezentate tehnici de folosire a bastonului de cauciuc, în scopul autoapărării (ca o paralelă între tehnicile aikido și cele folosite deja de jandarmii constănțeni în misiuni), lovituri de parare, lovituri de oprire și tehnici de imobilizare a agresorilor cu ajutorul bastonului de cauciuc.