Week-end-ul trecut, atleții constănțeni au participat la a doua etapă a Campionatului Național de atletism pentru seniori, tineret și seniori, desfășurată la București.
- Publicitate -
Triplusaltista constănțeancă Cristina Bujin, legitimată la CS Farul (14,28 m), și sprinterul bucureștean Cătălin Câmpeanu, de la CSM București (6363/100, în proba de 60 m) au fost desemnați performerii primei zile a competiției. Acesta este al doilea concurs al anului, iar constănțeanca a dat dovadă de o formă extraordinară. Săptămâna trecută, la Bacău, în prima etapă a campionatului, Cristina a reușit o performanță deosebită tot de peste 14,00 m - 14,17 m. Constănțeanca deține performanțele 3 și 4 în ierarhia sezonului 2015, după Ekaterina Koneva (Rusia) - 14, 68 m și Kristin Gierish (Germania) - 14,30 m, informează Agerpres.
Datorită rezultatului de sâmbătă, Câmpeanu s-a clasat pe locul 2 în ierarhia sezonului în Europa, la egalitate cu germanul Christian Blum. Prin urmare, Cristina Bujin și Cătălin Câmpeanu sunt ca și calificați în lotul pentru Europenele de sală de la Praga (6-8 martie), dar toți atleții români își mai pot realiza baremurile, chiar săptămâna viitoare, la următoare etapă a Naționalelor de sală.
În ediția de mâine, vom reveni cu rezultatele atleților constănțeni prezenți la competiție.