După ce echipa națională a României și-a încheiat aventura la Campionatul European din Macedonia cu un onorabil loc cinci, lumea handbalului feminin își îndreaptă din nou atenția asupra campionatului intern.
- Publicitate -
Etapa a opta a Ligii Naționale de handbal feminin își programează meciurile, sâmbătă, 20 decembrie. De la ora 11, la Sala Sporturilor "Iftimie Ilisei" din Medgidia, CS Tomis înfruntă pe Cetate Deva, într-un joc extrem de important.
Aflate pe locul 11, cu doar patru puncte la activ, handbalistele pregătite de Dumitru Muși și Mircea Bucă sunt obligate să câștige, condiție obligatorie pentru reînscrierea în obiectiv: calificarea în cupele europene. Dacă vor sparge "zidurile" Cetății, constănțencele le vor egala la puncte pe ardelence și vor urca în plutonul median.
"Este un nou început pentru echipa noastră, care, în prima parte a campionatului, când am întâlnit cei mai puternici adver-sari, a suferit la capitolul omogenitate. Pauza de campionat a fost binevenită, pentru că am efectuat un cantonament montan și ne-am sudat relațiile de joc într-un turneu amical. Sperăm să învingem Deva, iar un rol important îl vor juca portarii. Dacă fetele noastre vor fi inspirate, câștigăm. Faptul că se joacă la Medgidia este un dezavantaj, dar asta e situația, Sala Sporturilor din Constanța este în igienizare de iarnă", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al CS Tomis, prof. Traian Bucovală.
Pentru meciul de sâmbătă, tehnicienii constănțeni nu au probleme deosebite de lot, singura jucătoare incertă fiind Alexandra Iovănescu, accidentată la ge-nunchi.
Celelalte partide ale rundei: Rulmentul Brașov - Rapid București, HC Oțelul Galați - KZN Slatina, HCM Roman - HC Zalău, HCM Baia Mare - U Cluj, Oltchim Râmnicu Vâlcea - HCM Buzău, HC Dunărea Brăila - CSM Ploiești.