Constantin Gâlcă: „Este foarte important să nu pierdem cu Ucraina”

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 12 Iunie 2024 489
Fostul internaţional Constantin Gâlcă a declarat că este foarte important ca echipa naţională de fotbal a României să nu piardă meciul cu Ucraina, primul de la Campionatul European din Germania, pentru a putea spera la calificarea în faza următoare a competiţiei.
„Este foarte important să nu pierdem cu Ucraina pentru a avea şanse să mergem mai departe de grupe. Grupa este una destul de bună pentru noi, exceptând Belgia, care este clar favorită la calificare. Însă, în rest, este o grupă destul de bună pentru naţionala României. Nu ştiu câte puncte putem face, dar important e să facem punctele necesare să ne calificăm în faza următoare. Acum depinde şi de jucători, de ambiţia lor, de motivaţia lor. Eu sper că toţi vor dori să demonstreze la acest Campionat European. Cel mai greu meci din grupă este primul, după cum am spus. Dacă am câştiga cu Ucraina ar fi extraordinar pentru că am avea mult mai mult şanse ulterior”, a spus actualul tehnician al Universităţii Craiova.
„Eu mi-aş dori ca România să ajungă până în finală dacă se poate. Toţi ne dorim acest lucru. Dar, e important să putem ieşi din grupă. Ăsta este primul obiectiv, iar mai departe totul e posibil. În general în fotbal totul este posibil. Dar, bineînţeles, trebuie să ne uităm şi la meciurile precedente din calificări. Eu sper să avem succes la acest Campionat European, pentru că ar fi benefic pentru toată lumea”, a adăugat el.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei