Vineri, 05 Iunie 2026

Cristian Pletea s-a oprit în semifinalele turneului ITTF Belarus Open

de Cuget Liber Luni, 19 Noiembrie 2018 207 < 1 min citire
Cristian Pletea  s-a oprit în semifinalele turneului ITTF Belarus Open
Jucătorul de tenis de masă constănțean Cristian Pletea a reușit, în week-end, cea mai bună performanță a carierei într-un turneu ITTF.
În vârstă de 18 ani, Pletea a răsturnat calculele specialiștilor la ITTF Challenge Belarus Open, acolo unde s-a oprit în semifinale, chiar dacă nu i se dădeau prea multe șanse, fiind favoritul numărul 23.
Acesta a trecut, rând pe rând, de Tobbias Hippler (19 ani, Germania, scor 4-2), Oleksandr Didukh (36 ani, Ucraina,
scor 4-1), Nima Alamian (26 de ani, Iran, scor 4-0) și Pavel Platonov (35 ani,
Belarus, scor 4-1).
În semifinale, Pletea a fost învins de japonezul Shunsuke Togami (17 ani), scor 0-4 (13-15, 3-11, 8-11, 10-12), și s-a mulțumit cu medalia de bronz.
v v v
Tot în week-end, la Câmpulung, au avut loc Campionatele Naționale de tineret, masculin și feminin.
Elena Zaharia (14 ani), legitimată la CS Farul Constanța, a câștigat trei medalii de bronz - la dublu mixt, acolo unde a făcut echipă cu Cristian Chiriță (CS Pristavu Câmpulung), la dublu feminin, alături de sora Alina Zaharia, și în proba feminină de simplu, acolo unde Alina Zaharia a terminat a doua. 
Taguri
Articolul anterior Cinci goluri în meciul SSC Farul - Luceafărul Oradea
Articolul următor Andreea Ana, medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale U23

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei