Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cristian Tranulea şi-a dus elevii într-o tabără de neuitat. "A fost o evadare din cotidian"

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 10 Septembrie 2024 565 1 min citire
Cristian Tranulea, triatlonist şi totodată un sportiv cunoscut al Constanţei, îşi dedică în totalitate timpul copiilor.
Acesta a plecat într-o tabără de câteva zile în comuna Cornu din judeţul Prahova cu unii dintre elevii săi pe care îi antrenează, alături de cunoscutul tehnician Octavian Tileagă. Micuţii au îmbinat utilul cu plăcutul. S-au antrenat, dar în acelaşi timp s-au şi relaxat înainte de începerea şcolii.
A fost o evadare din cotidian, am organizat o tabără centrată pe înot, dar cu diverse activități. Am profitat de cantonamentul domnului profesor Tileagă pentru a putea să-l am alaturi ca mentor pentru copii, acesta participând activ la majoritatea activităților. Antrenamentele de înot în noul bazin didactic Cornu, focul de tabără, atelierul de gătit, focurile de artificii, jocurile de tabără sau bătaia cu apa reprezintă doar o mica parte din activitățile pe care le-am pregătit pentru copii, fiind un prilej de a se activa înaintea începerii școlii. Pentru mine reprezintă o vacanţă în care sunt înconjurat de energia copiilor pentru perioada infernală în care urmează să intru. Anul acesta mă mândresc cu faptul că încep activitatea la clubul sportiv al medaliatului olimpic Răzvan Florea, dar totodată am în față și Campionatul Mondial de Înot în ape înghețate, în ianuarie la Molveno, Italia", a declarat pentru Cuget Liber, Cristian Tranulea.
Au participat în tabăra: Andrei Oţeleanu Vrejoiu, Cristina Nicolaev, Alexandru Granat, Maria Stanciu, Delia Corîciu, Nicholas Diacon, Andrei Diacon şi Andrei Vlad.
Taguri
Articolul anterior Câte zile libere vom avea în 2025. Iată ce date trebuie încercuite în calendar
Articolul următor În premieră, la Facultatea de Matematică a debutat școala de cercetare avansată în matematică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei