Echipa CS CFR Constanța a câștigat la pas, scor 6.054 - 5.529, partida cu IDM 2 București, susținută în deplasare, întâlnire contând pentru penultima etapă a turului Diviziei B la bowling, Seria I. Pentru gruparea feroviară, au evoluat: Paraschiva Mărișoiu (căpitan; 1.155 p), Remus Cătălin Antimirescu (antrenor / jucător - 853 p; înlocuit, din pricina unor probleme medicale, cu Emil Zamfir - 184 p), Haritina Telembeci (986 p), Tatiana Olteanu (974 p), Ștefan Postolache (952 p) și Iulian Cucu (950 p). Ultima etapă a turului va avea loc în data de 17 noiembrie, când, de la ora 11.00, CS CFR Constanța va întâlni, în deplasare, echipa din Sfântu Gheorghe.
- Publicitate -
"Până acum, suntem în grafic. Mai avem o etapă de jucat și apoi vom intra în vacanță. Antrenamentele se vor relua în luna ianuarie, iar în februarie este programată prima rundă a returului. Obiectivul nostru este promovarea în Divizia A și sunt convins că va fi îndeplinit. Sperăm ca, odată cu această performanță, clubul nostru să primească mai mult sprijin", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele secției de bowling din cadrul CS CFR Constanța, Radu Gheorghe.