Sâmbătă, 06 Iunie 2026

CS Medgidia a transferat-o pe voleibalista Alexandra Trică

de Sorin MIHALACHE Joi, 22 Iulie 2021 318 1 min citire
CS Medgidia a transferat-o pe voleibalista Alexandra Trică
Foto: Facebook / CS Medgidia
CS Medgidia a anunţat, joi, 22 iulie, numele celei de-a doua voleibaliste transferate în această vară. Este vorba despre Alexandra Trică (35 de ani), o jucătoare născută în Brăila, legitimată de-a lungul timpului la cluburi importante din ţară, unde a reuşit performanțe remarcabile.
Are la activ patru titluri de campioană şi o Cupă a României cu Metal Galaţi şi un titlu de campioană cu Tomis Constanţa. La CSM Târgovişte, unde a activat până în prezent, a reuşit să fie campioană şi să-şi treacă în palmares Cupa și Supercupa României.
Din 2005 este prezentă în Divizia A1 de volei feminin şi de peste 10 ani este componentă a lotului naţional, ultimul trofeu câştigat pentru România fiind Silver League, în 2019.
A bifat, de asemenea, multe participări la Campionatele Europene cu echipa naţională.
Alexandra Trică este cea de-a doua jucătoare care vine să întărească lotul Medgidiei, după experimentata coordonatoare Diana Ioana Calotă (35 de ani).
Componentă a echipei naţionale a României de la 16 ani, Diana Ioana Calotă are un palmares bogat în competiţia internă, dar şi internaţională. A participat la două Campionate Europene în tricoul României şi a bifat cinci titluri de campioană naţională, cinci Cupe ale României şi o Supercupă. 
Taguri
Articolul anterior Elena Zaharia şi Camelia Mitrofan, campioane continentale cu naţionala României
Articolul următor Vreme cu soare şi temperaturi normale, la Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei