Echipa feminină de volei CS Medgidia o va întâlni, miercuri, 26 ianuarie, de la ora 18.30, la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, pe Tent Obrenovac (Serbia), într-o partidă contând pentru sferturile de finală ale Cupei Challenge.
- Publicitate -
Va fi a doua ocazie pentru formaţia constănţeană de a juca un meci din cupele europene, chiar în faţa propriilor suporteri.
„Este o senzație de nedescris în cuvinte când suntem susţinute de suporterii noştri", au transmis jucătoarele antrenate de Florin Voinea şi Radu Began înaintea partidei de acasă, acolo unde speră ca publicul să le fie, ca de fiecare dată, aproape.
CS Medgidia a ajuns în această fază a competiţiei după ce a trecut, în faza optimilor, de Hapoel Kfar Saba (Israel), scor 3-0, în ambele manşe. De partea cealaltă, Tent Obranovac vine la Medgidia după ce a eliminat-o pe VK Selmy Brno (Cehia), tot cu două victorii, 3-2 şi 3-0.
XXX
În această perioadă dificilă marcată de restricţiile sanitare, Confederaţia Europeană de Volei şi Federaţia Internaţională de Volei, împreună cu federaţiile naţionale, dau startul sezonului internaţional de volei pe zăpadă, cu patru turnee anunţate deja în lunile februarie şi martie, cu speranţa ca, în luna aprilie, sezonul să se finalizeze cu a doua ediţie a Campionatului European, într-o locaţie ce va fi anunţată ulterior.
Participarea în etapele europene pe zăpadă condiţionează calificarea la acest turneu final. Cluburile interesate în organizarea evenimentelor de Snow-Volley pe plan naţional pot obţine informaţii contactând Federaţia Română de Volei.
Foto: Facebook / Clubul Sportiv Medgidia