Echipa masculină de handbal CS Medgidia (antrenori Ionuţ Deli-Iorga şi Adrian Georgescu) susţine, vineri, 6 mai, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din municipiul de pe malul Canalului, partida cu CSM Oradea, contând pentru etapa a 14-a, ultima a play-off-ului de promovare în Liga Naţională.
- Publicitate -
Meciul este doar unul de palmares, niciuna dintre formaţii neavând şanse de promovare. În clasament, CS Medgidia ocupă locul cinci, cu 18 puncte, în timp ce Oradea este pe poziţia a treia, cu 20 de puncte. Lideră este CSM Reşiţa (30 p), secondată de CSM Odorheiul Secuiesc (27 p).
XXX
Noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din, a declarat că una dintre primele măsuri pe care le va lua din noua poziţie este legată de modificarea statutului FRH.
„Va trebui să facem o analiză atentă, pentru că trebuie să îmbunătăţim statul federaţiei. Am constatat că statutul are mari lacune, aşa că acesta ar putea fi primul pas. E greu să dau un timp exact când ne vom califica la un turneu final cu naţionala masculină, dar pot să spun că, la nivel de copii şi juniori, în doi-trei ani vom începe să avem calificări şi chiar şi medalii", a promis Constantin Din.
Foto: Facebook / Clubul Sportiv Medgidia