Sâmbătă, 1 octombrie, vor avea loc primele meciuri din cadrul Diviziei Naționale de seniori la rugby. Pe stadionul "Flacăra", de la ora 10, CS Năvodari va da piept cu CSU AV Arad, cu un obiectiv clar: victorie!
- Publicitate -
Echipa antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase și-a propus în acest sezon câștigarea titlului, după ce, în ediția trecută, s-a clasat pe locul al doilea.
"Ne cunoaștem foarte bine adversarii, ne așteaptă o partidă dificilă, însă singurul nostru gând este victoria. Este adevărat că ne lipsesc mai mulți jucători importanți, dar sunt convins că cei care îi vor suplini se vor ridica la nivelul absenților", a declarat antrenorul Cornel Suciu.