CS Năvodari a revenit cu picioarele pe pământ! După două victorii consecutive, care o propulsaseră pe primul loc în clasament, echipa constănţeană a suferit un eşec sever, scor 3-97 (3-54), în faţa Stelei Bucureşti, într-o partidă disputată pe stadionul „Flacăra” din Năvodari, contând pentru etapa a treia a Ligii Naţionale de Rugby, Grupa B.
- Publicitate -
Un meci fără istoric, în care diferenţa de valoare dintre vicecampioana fostei Superligi şi vicecampioana fostei Divizii Naţionale de Seniori a fost evidentă. Oaspeţii au marcat opt eseuri în prima repriză (şapte transformate) şi opt eseuri în cea de-a doua (trei transformate), în timp ce constănţenii au punctat doar dintr-o penalitate transformată de Laurenţiu Pocovnicu.
Robert Neagu şi Tudor Butnariu (câte patru eseuri), Cosmin Iliuţă (două eseuri) şi Sorin Pândichi, Eseria Vueti, Matthew Tweddle, Dragoş Ser (câte un eseu), Lama Sioeli (un eseu şi o transformare) şi Daniel Plai (10 transformări) au fost marcatorii din tabăra Stelei, care a reuşit astfel scorul etapei.
Alte rezultate ale rundei: Grupa A: CS Ştiinţa Petroşani - CSU Alba Iulia 76-14; Rugby Club Gura Humorului - CSM Bucovina Suceava 22-11; Grupa B: Rugby Club Bârlad - CS Politehnica Iaşi 7-52, CSM Galaţi - RC Griviţa-UNEFS Bucureşti 12-27.
Clasament Grupa A: 1. Ştiinţa Petroşani 15 puncte (3 jocuri), 2. U Cluj 10 p (2 j), 3. SCM Timişoara 10 p (2 j).
Clasament Grupa B: 1. RC Griviţa-UNEFS 9 p (3 j), 2. CS Năvodari 8 p (3 j), 3. CSA Steaua 7 p (2 j).
Etapa viitoare, sâmbătă, 14 mai, CS Năvodari va juca, în deplasare, cu CS Dinamo Bucureşti. Meciul va fi transmis în direct de TVR 1, de la ora 12.00.
Foto: Facebook / Clubul Sportiv Năvodari / Dan Mihai