Sâmbătă, 06 Iunie 2026

CS Rapid București a egalat situația în finala mică a campionatului

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 23 Aprilie 2025 111 1 min citire
CS Rapid București a egalat situația în finala mică a campionatului
CS Rapid București a restabilit egalitatea în finala mică a Ligii Naționale de baschet feminin, după ce a învins-o pe FCC Baschet UAV Arad cu scorul de 72-71 (14-22, 19-19, 17-19, 22-11), marți, în Giulești, în meciul al doilea al seriei.
Rapid s-a impus dramatic, după o revenire spectaculoasă în ultimul sfert, Annemarie Godri Părău aducând victoria cu două aruncări libere transformate când mai erau cinci secunde de disputat.
Annemarie Godri Părău a fost cea mai bună de la gazde, cu 19 puncte, 5 recuperări, 6 pase decisive, Evelina Maria Petrof a reușit 18 puncte, Zada Keandre Williams s-a remarcat cu 12 p, 11 rec, iar Gabriela Mărginean a adăugat 12 p, 4 pd.
De la formația arădeană s-au remarcat Jack Danielle Animam, 20 p, 18 rec, Sara Nicole Dickey, 23 p.
Duelul pentru medaliile de bronz se dispută după sistemul cel mai bun din trei meciuri, cel decisiv fiind programat pe 25 aprilie, la Arad. FCC Baschet UAV Arad a câștigat primul meci al seriei cu 91-77.
CS Agronomia București s-a clasat pe locul 7, după ce a surclasat-o pe CS Universitar Brașov cu 83-31, în deplasare. În prima partidă a seriei pentru pozițiile locurile 7-8, Agronomia a câștigat cu 114-47.
Cristina Badi a fost MVP-ul echipei bucureștene în meciul de marți, cu 12 puncte, 14 recuperări.
Taguri
Articolul anterior Preşedintele Florin Mitroi monitorizează asfaltarea drumurilor din judeţ
Articolul următor Echipa naţională de hochei a României, învinsă de Japonia într-un meci amical

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei