Partida CS Tomis - AC Elpides HC Dramas, din prima manșă a turului III al Challenge Cup la handbal feminin, întâlnire programată a se disputa pe 3 / 4 noiembrie, în Sala Sporturilor, va fi arbitrată de brigada slovacă Hascik / Otapka, observator fiind bulgarul Georgiev. Pentru jocul din manșa a doua, 10 / 11 noiembrie, cel mai probabil în Grecia, federația europeană a desemnat o brigadă bulgară (Markovska / Vutov), observatorul fiind din Israel (Hart).
- Publicitate -
Altfel, CS Tomis va susține, în acest final de săptămână, două meciuri de pregătire, cu HC Dunărea Brăila. Ambele jocuri se vor disputa în Sala Sporturilor, vineri, de la ora 16.30, și sâmbătă, de la ora 9.30. În absența antrenorului principal Dumitru Muși, plecat cu naționala la Cupa Mondială, echipa va fi condusă de pe margine de secundul Ion Pușcașu.