CS Volei 2004 Tomis s-a întors cu mâna goală din deplasarea de la Târgu Mureș.
- Publicitate -
Așa cum era de așteptat, echipa constănțeană, antrenată de Constantin Alexe și Iuliana Enescu, a pierdut, cu scorul de 0-3, partida cu localnica CSU Gaz, întâlnire din runda a 15-a a Diviziei A1 feminine.
Etapa viitoare, miercuri, 6 februarie, de la ora 17, voleibalistele dobrogene vor înfrunta, în Sala Sporturilor, pe CSU Metal Galați, formație care are drept obiectiv câștigarea titlului național.