Liga Naţională de baschet feminin, etapa a noua CSM Constanţa a făcut legea sub panou în deplasarea de la Cluj

de Sorin MIHALACHE Luni, 19 Decembrie 2022 156
Baschetbalistele de la CSM Constanţa afişează o formă cât se poate de bună în acest final de an. Fetele antrenate de Tatiana Gallova s-au impus în deplasarea de la Cluj şi au acelaşi număr de puncte cu ocupanta ultimei poziţii de pe podium.
Echipa feminină de baschet CSM Constanţa a reuşit o victorie categorică, scor 65-51, în partida cu CS Universitatea Cluj-Napoca, ultima disputată în deplasare anul acesta, în cadrul etapei a noua a Ligii Naţionale.
Primele două sferturi au fost adjudecate de formaţia de pe litoral, 15-8 şi 20-17, iar avantajul de 10 puncte de la pauza principală părea mai mult decât liniştitor. Ceva emoţii s-au creat în a doua parte a meciului, când, după revenirea de la vestiare, constănţencele nu au marcat timp de minute bune, iar Universitatea s-a impus cu 13-8. A fost însă doar un sfert trei modest, după care fetele antrenate de Tatiana Gallova au ridicat nivelul şi n-au mai lăsat nicio şansă gazdelor, 22-13.
Americancele Naomi Rebekah Davenport (17 puncte) şi Lydia Marie
Rivers (10 recuperări) au avut o prestaţie foarte bună atât pe apărare, cât şi în atac, iar bosniaca Miljana Dzombeta (şapte pase decisive), Anisia Croitoru şi Teodora Manea au contribuit şi ele cu puncte importante alături de coechipere.
Alte rezultate ale rundei: CSM Târgovişte - CS Rapid Bucureşti 59-69, Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc - CS Agronomia Bucureşti 72-61.
Graţie victoriei de la Cluj, CSM Constanţa se menţine în plutonul fruntaş în ierarhia Ligii Naţionale - locul cinci, cu 13 puncte. Lideră este ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (16 p), urmată, în ordine, de FCC Baschet UAV Arad (16 p), Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc (13 p) şi CS Rapid Bucureşti (13 p).
Până la finele anului, echipa constănţeană va mai susţine două meciuri de campionat, cu CSM Târgovişte (miercuri, 21 decembrie, de la ora 16.00, în direct la FRB TV) şi cu CS Rapid Bucureşti (joi, 29 decembrie), ambele la Sala Sporturilor.
XXX
Campioana României la baschet feminin Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a încheiat cu un parcurs perfect faza grupelor din EuroCup Women: şase victorii din tot atâtea partide. În ultimul meci din Grupa E, formaţia covăsneană a surclasat pe Bursa Uludag (Turcia), scor 92-58.
Campioana României îşi va continua aventura europeană în primul tur al play-off-ului, care se va desfăşura sub forma unei duble manşe eliminatorii, în zilele de 5 şi 12 ianuarie.
Adversara echipei din Sfântu Gheorghe din faza următoare, conform tabloului anunţat de FIBA Europe, este Basket Namur Capitale, din Belgia.
Foto: Facebook / CSM Constanţa Baschet
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei