Duminică, 07 Iunie 2026

Liga Naţională de handbal masculin CSM Constanţa are nevoie de victorie în restanţa cu Steaua pentru a cuceri argintul naţional

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 351 2 min citire
CSM Constanţa are nevoie de victorie în restanţa cu Steaua pentru a cuceri argintul naţional
Handbaliştii de la CSM Constanţa luptă în continuare pentru a închide conturile, şi din punct de vedere matematic, în drumul spre argintul naţional. Liga Zimbrilor revine la malul mării şi le rezervă gazdelor un duel cu aceeaşi echipă cu care a disputat meciul precedent pe teren propriu, însă în Cupa României: Steaua Bucureşti.
Au trecut doar 10 zile de când CSM Constanţa s-a impus la pas în faţa Stelei Bucureşti, scor 32-25, succes graţie căruia „marinarii” şi-au asigurat prezenţa în turneul Final Four al Cupei României, iar cele două echipe se vor afla din nou faţă în faţă, de data aceasta în campionat.
Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor, formaţia antrenată de George Buricea dispută restanţa cu Steaua Bucureşti, din etapa a 17-a a Ligii Naţionale, intrarea la meci a suporterilor fiind liberă.
Cu o nouă victorie, previzibilă de altfel, Constanţa îşi va păstra locul al doilea în clasament, indiferent de rezultatele care se vor mai înregistra până la finalul stagiunii.
Clasamentul la zi are următoarea configuraţie: 1. CS Dinamo Bucureşti (70 p), 2. CSM Constanţa (59 p), 3. CS Minaur Baia Mare (54 p).
XXX
Evoluţii foarte bune şi pentru handbaliştii juniori III ai CSM-ului Constanţa, cu victorii pe linie în Grupa Speranţă 1 a Campionatului Naţional, la capătul unui „maraton” de câteva zile. Constănţenii au obţinut o victorie pe teren propriu, 39-34 cu LPS Piatra Neamţ, apoi au pornit la drum, în deplasare, unde au bifat alte două succese.
Echipa antrenată de Denis Ali s-a impus pe terenul celor de la CSO Negreşti Vaslui, scor 36-35 (19-17), cu un gol decisiv înscris, în ultimul minut, de Andrei Mutu. Au evoluat: Nancu 11 goluri, Rayan Ali 11, Mutu 8, Boeru 3, Nicolae 2, Sapariuc 1, Chilianu, Ciotir, Cazan, Ichim, Guiu, Florea, Panaitescu, Strîmbu, Pageagiu.
CSM Constanţa a câştigat din nou în Moldova, de data aceasta pe terenul celor de la LPS Iaşi, scor 33-31 (19-16). Au evoluat: Nancu 8 goluri, Boeru 7, Rayan Ali 6, Mutu 3, Nicolae 3, Guiu 3, Panaitescu 2, Strîmbu 1, Chilianu, Ciotir, Cazan, Ichim, Florea, Panaitescu, Eren Murtaza, Pageagiu.
Cu şase victorii şi doar trei înfrângeri, CSM Constanţa ocupă locul trei în Grupa Speranţă 1, la un singur punct în urma primelor clasate, CSS Călăraşi şi CSM Adjud.
În etapa a X-a, ultima, CSM Constanţa va juca pe teren propriu cu CSM Adjud, joi, 9 mai, la Sala Sporturilor. 
Taguri
Articolul anterior Costineștiul dă tonul la distracție! Peste 5000 de turiști sunt așteptați în acest weekend pe litoral
Articolul următor HOROSCOP. Ce ne prezic astrele, SÂMBĂTĂ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei