Vineri, 05 Iunie 2026

Divizia A1 la volei masculin, etapa a cincea CSM Constanţa, set adjudecat în deplasarea de la Zalău

de Sorin MIHALACHE Duminică, 06 Noiembrie 2022 208 1 min citire
CSM Constanţa, set adjudecat în deplasarea de la Zalău
Echipa masculină de volei CSM Constanţa (antrenor Răzvan Parpală) a fost învinsă, cu scorul de 1-3 (25-23, 20-25, 16-25, 20-25), de SCM Zalău, într-o partidă disputată în deplasare, contând pentru etapa a cincea a Diviziei A1.
Constănţenii au evoluat dezinvolt în debutul întâlnirii şi şi-au adjudecat chiar primul set, însă, treptat, gazdele au ridicat nivelul şi partida s-a închis după setul patru.
Alte rezultate ale rundei: SCM U Craiova - CS Ştiinţa Explorări Baia Mare 3-1, CSM Arcada Galaţi - CSU Ştiinţa Bucureşti 3-0, CS Unirea Dej - CS U Cluj 3-0, CS Rapid Bucureşti - CSM Suceava 3-0 (25-11, 25-15, 25-8).
În clasament, lideră este SCM U Craiova, urmată, în ordine, de CSA Steaua Bucureşti, CSM Arcada Galaţi şi SCM Zalău.
XXX
În schimb, echipa feminină de volei-cadete CSM Constanţa s-a impus în minimum de seturi, scor 3-0, în meciul cu LPS Brăila, din etapa a cincea a Campionatului Naţional, disputat la sala de jocuri a Complexului Sportiv „Tomis” din strada Flămânda.
Sportivele antrenate de Bianca Ioana Cojocaru şi Vanesa Deşliu s-au impus clar, pe seturi 25-11, 25-9, 25-14, şi continuă seria invincibilă din acest sezon. Voleibalistele constănţene au patru victorii în patru meciuri şi nu au pierdut niciun set de la startul campionatului.
Foto: Facebook / CSM Constanţa Volei
Taguri
Articolul anterior Un marinar cuprins de flăcări a sărit în mare, dar nu a mai fost găsit
Articolul următor Pentru unii moft, pentru alții necesitate: „În țară există cimitire pentru animale. În Constanţa când?”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei