Echipa constănțeană de handbal feminin CSU Neptun a primit cu bucurie decizia conducerii clubului Oltchim Rm. Vâlcea de a prelungi cu încă un an împrumutul interului Andreea Mărginean la formația de pe litoral.
- Publicitate -
"Sperăm să mai putem aduce la echipă una sau două jucătoare de mare perspectivă, care în acest moment n-ar putea evolua la echipele de care aparțin, dar care să aibă șansa de a juca la Constanța și, evident, de a-și ridica substanțial nivelul de exprimare handba-listică", a declarat di-rectorul executiv al CSU Neptun, Paul Alexe.
Sub îndrumarea lui Ion Crăciun, antrenorul care a condus echipa constănțeană către ultima per-formanță notabilă (locul III în Liga Națională, în urmă cu două sezoane, dar și calificarea în optimile Cupei Cupelor), se află următoarele jucătoare: Mihaela Petrescu, Iana Sitenko, Monica Rusu (dublă legitimare - CSS 1 Constanța) - portari; Oana Ionescu, Andreea Dorcu (promovată de la CSS 1 Constanța) - extreme stânga; Cristina Strahan, Mariana Filip (CSS 1 Constanța) - interi stânga; Alla Sheiko, Daniela Arfir - centri; Ana Maria Drăguț (împrumu-tată de la HC Dunărea Brăila) - inter dreapta; Mădălina Toma, Georgiana Ciuică (promovată de la CSS 1 Constanța) - extreme dreapta; Cristina Strun-garu, Adina Zlăvog, Elena Butnariu (CSS 1 Constanța), Mădălina Dobrilă (CSS 1 Constanța) - pivoți.
CSU Neptun Constanța va debuta în noul sezon al Diviziei A, duminică, 16 septembrie, pe teren propriu, în compania echipei CSM Unirea Slobozia.