Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța va evolua duminică, 23 septembrie, de la ora 12, pe terenul HCM-ului Slobozia, într-o partidă din etapa a lll-a a Diviziei A, Seria A.
- Publicitate -
Gazdele au pornit ca din pușcă în acest sezon, cu două victorii concludente, împotriva celor de la ACS UAIC CNOT Iași și HCF Piatra Neamț.
De partea cealaltă, CSU Neptun (antrenori Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie) a bifat o înfrângere și o victorie, însă are de demonstrat că prezența în barajul de promovare, de sezonul trecut, nu a fost întâmplătoare.