După șase meciuri disputate în Seria A a Diviziei A la handbal feminin, CSU Neptun nu a reușit să acumuleze decât patru puncte și se află abia pe locul șase al clasamentului.
- Publicitate -
Fetele antrenate de Lăcrămioara Ilie și Raluca Băcăoanu nu au strălucit în evoluțiile pe care le-au avut și acest lucru le dă de gândit conducătorilor clubului.
CSU Neptun vine după o înfrângere suferită în Sala Sporturilor „Simona Amânar” în fața echipei CS Star Mioveni, scor 29-35, și nu dă semne că ar putea să se ridice din subsolul clasamentului.
Duminică, 9 noiembrie, CSU Neptun va juca în etapa a șaptea, în deplasare, cu CSM Unirea Slobozia, într-un meci care va avea loc în Sala „Andreea Nica”, cu începere de la ora 13:00.
În cazul unei victorii, CSU Neptun ar putea avansa în clasament, însă misiunea va fi una foarte dificilă. Echipa din Slobozia se află pe locul al treilea, cu opt puncte.