Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele
interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în
cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia
din activitatea sportivă.
- Publicitate -
În prezența invitaților și a oficialilor, Ilie Bolojan a
elogiat cariera sportivei, considerată un adevărat fenomen în handbalul
mondial.
Cristina Neagu a fost decorată de statul român pentru
contribuția remarcabilă adusă imaginii României pe plan internațional.
„Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență.
Efortul tăcut, anii de muncă, ridicările după căderi și momentele de glorie au
constituit rețeta către reușită", a transmis președintele interimar.
„Stimați invitați,
Doamnelor și domnilor,
Astăzi sărbătorim un fenomen al handbalului românesc și
mondial, o sportivă care a dus numele țării noastre în sportul internațional,
Cristina Neagu.
Cu ocazia retragerii dumneavoastră din activitatea
sportivă, am considerat că se cuvine să primiți o distincție a statului român,
ca semn de mulțumire și apreciere pentru tot ceea ce ați făcut pentru România.
Îmi exprim, de asemenea, aprecierea pentru toți cei care
v-au susținut pe drumul excelenței sportive, în special pentru familia
dumneavoastră.
Vă felicit pentru întreaga carieră, pentru pasiunea cu
care v-ați dedicat acestui sport, care a adus românii mai aproape de handbal.
Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență. Efortul tăcut, anii de
muncă, ridicările după căderi și momentele de glorie au constituit rețeta către
reușită.
Noi, publicul, vedem titlurile și victoriile, dar în
spatele acestora este vorba despre tărie de caracter, disciplină și curaj.
Sunteți un model de urmat pentru actualele și viitoarele generații de copii și
tineri care visează să ajungă mari.
Profit de acest prilej să transmit aprecierea mea tuturor
sportivilor din țara noastră, pentru tot ce ați făcut și faceți pentru România,
pentru că oferiți românilor momente de bucurie și mândrie, și o lecție
importantă despre seriozitate, demnitate, performanță și valoarea muncii.
Mulțumim, Cristina Neagu, pentru toate momentele în care
ne-ați făcut mândri că suntem români! Vă doresc multă sănătate și succes în
continuare!”