Duminică, 07 Iunie 2026

Cupa Reginei şi Cupa Regelui la oină, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti

de Sorin MIHALACHE Duminică, 27 Iunie 2021 334 < 1 min citire
Cupa Reginei şi Cupa Regelui la oină, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti
Foto: Facebook / Federaţia Română de Oină
Oina va marca cea mai importantă prezenţă, din punct de vedere al locaţiei în care a avut loc un meci oficial, cu ocazia desfăşurării Cupei Reginei şi Cupei Regelui.
Sâmbătă, 3 iulie, începând cu ora 17.45, stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti va găzdui cele două competiţii derulate sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei.
Evenimentul va fi transmis în direct de postul de televiziune Look Sport, dar va putea fi urmărit şi pe internet.
„Mulţumim mult partenerilor noştri care au făcut posibilă organizarea evenimentului în superba arenă din Ploieşti: Primăria şi Consiliul Local Ploieşti şi CSM Ploieşti.
Mulţumim şi celor de la Look Sport. Este a doua colaborare cu federaţia, după ce, în anul 2018, postul de televiziune a mai transmis, în direct, Cupa Regelui. Astfel, cei care îndrăgesc sportul nostru naţional au acum posibilitatea de a se bucura, gratis, de spectacolul oinei”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Oină, constănţeanul Nicolae Dobre.
La competiţii va participa şi echipa Frontiera Tomis Constanţa, campioana României. 
Taguri
Articolul anterior Detalii din culisele anchetei care l-a băgat pe Boris Parpală după gratii
Articolul următor Madagascar, prima ţară afectată de foamete din cauza schimbărilor climatice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei