Week-end-ul trecut, în București, a avut loc Cupa României la lupte libere și greco-romane pentru juniori, iar sportivii Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" au reușit să se întoarcă cu patru medalii, având o comportare foarte bună.
- Publicitate -
La lupte libere, Liviu Costache a cucerit medalia de aur, la categoria 66 kg, Cristian Marin a obținut argintul, iar Ștefan Marin, bronzul, ambii la categoria de 120 de kg. La lupte greco-romane, Cristian Stoi-cescu a câștigat medalia de bronz la 74 kg, în timp ce Cătălin Crăciun a participat la 66 kg, însă nu a reușit să ajungă pe podium, clasându-se pe poziția a cincea.
"A fost un concurs puternic, unde au participat majoritatea sportivilor din țară, medaliați la cadeți și la juniori. Au fost peste 200 de luptători. Arbitrajul a fost corect, iar organizarea foarte bună. Noi mai avem în plan să participăm la câteva concursuri amicale, unde vrem să ne verificăm elevii pentru noul an competițional. Până atunci, cu toții se vor reîntoarce la antrenamentele tehno-tactice", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ioan Giuglea, care îi pregătește pe luptătorii de la LPS, alături de Valentin Dobrin.
v v v
Lista premiilor câștigate la Cupa României nu se încheie doar cu reușitele sportivilor de la LPS. De la CS Mangalia, la lupte libere, Nicoleta Popa și Simona Tudor au câștigat medaliile de bronz ale categoriei 58 de kg (la lupte se acordă două medalii la locul trei), iar Mădălin Pârvulescu a obținut tot locul al treilea, la categoria de 96 kg.
"Suntem mulțumiți de reușita noastră. Avem trei medalii, cu tot atâția luptători cu cât am participat. Toți elevii noștri se vor întoarce la antrenamente, vor avea doar câteva zile libere de sărbători. Am reușit să programăm un cantonament pe 3 ianuarie, la Sâmbăta de Sus, pe care îl organizăm în colaborare cu Bise-rica Sf. Mina din Mangalia, care susține sportul în rândul copiilor", a spus antrenorul sportivilor de la CS Mangalia, Marian Oancea.